Sigilarea dinților este o metodă preventivă, folosită de cele mai multe ori la copii. Este o procedură neinvazivă prin care șanțurile și fosetele de pe suprafața ocluzală a dinților sunt acoperite sau „sigilate” cu un strat subțire de compozit fluid. Șanțurile și fosetele sunt în diametru mai mici decât firul periuței dentare și oricât de bine ar fi aceasta utilizată este imposibilă eliminarea tuturor resturilor de mâncare sau a microorganismelor. Sigilările dentare pot fi utilizate și în cazul adulților, dar dinții care vor fi sigilați trebuie să fie perfect sănătoși. Din acest motiv, tratamentul de sigilare a dinților este mult mai indicat la copii deoarece șansele ca dinții lor să fie afectați de carii sunt mult mai mici ca în cazul adulților
Sigilarea Dinților

Când este cel mai indicat să sigilez dinții copilului meu?
Sigilarea dinților de lapte se poate face după vârsta de 3 ani dacă micuțul pacient este cooperant dar și mai târziu dacă dinții de lapte sunt îngrijiți corect și se păstrează curați, fără carii. Este foarte important să avem mare grijă și de dinții de lapte deoarece de sănătatea acestora depinde și cea a dinților permanenți. Chiar dacă se vor schimba, ei trebuie îmgrijiți pentru a nu se ajunge la complicații ce dau dureri sau abcese, mai ales la o vârstă așa de fragedă. Molarii de lapte vor fi schimbați cu premolarii permanenți abia în jurul vârstei de 9-10 ani.
Sigilarea dinților permanenți începe în jurul vârstei de 6 ani, când prima dată vor erupe în spatele dinților de lapte, fără a schimba nici un dinte de lapte, primii molari permanenți. Erupția diferă de la copil la copil atât ca perioadă de apariție a dinților cât și ca simptome, putând trece chiar neobservată.
Este indicat ca micuțul pacient să fie supravegheat de un medic stomatolog prin controale periodice, mai dese în jurul vârstelor de 6 și 9 ani când au loc cele două intervale importante de erupție a dinților permanenți, atât pentru sigilări cât și pentru urmărirea dezvoltării oaselor maxilare, a ocluziei (mușcăturii) noi și a deprinderii unei igiene dentare corecte.
Sigilarea se face în general doar pe dinții posteriori – molari și premolari și doar în cazuri rare și pe incisivi, atunci când există mici fosete și pe aceștia.

Sigilarea dinților se poate face atât pe dinții de lapte cât și pe cei definitivi, condiția esențială fiind aceea ca dintele ce urmează a fi sigilat sa fie liber de carii, iar sigilarea să se producă la cât mai scurt timp de la erupția acestuia.

În funcție de preferințele pacientului, sigilările pot fi transparente sau colorate în culori vesele (copiilor care vin pentru sigilări dentare în clinica noastră le plac foarte mult sigilările roz sau albastre)
Cum se realizează sigilarea dinților ?