Aparat Dentar Mobil
Ce este un aparat dentar mobil?
Aparat dentar mobil – este un dispozitiv utilizat cu precădere la tratamentele ortodontice destinate copiilor și ajută la corectarea din timp a poziției dinților pe arcadă precum și a dezvoltării normale a maxilarelor.
Aparatul dentar mobil este foarte eficient la copii și tineri în perioadele de creștere, deoarece poate influența pozitiv modul d edezvoltare al maxilarelor. În cazul adulților, la care perioada de dezvoltare osoasă s-a încheiat și nu mai poate fi influențată, rezolvarea problemelor grave de dezvoltare a maxilarelor se face doar pe cale chirurgicală. Prin urmare, tratamentele cu aparate dentare mobile sunt indicate de la vârste cât mai fragede (dar nu mai devreme de 6 ani), pentru a evita pe viitor intervențiile chirugicale și tratamente de corecție osoasă costisitoare ți de lungă durată

De la ce vârstă se poate purta un aparat dentar mobil?
Acest gen de tratament își găsește utilitatea în general începând cu vârsta de 7 ani și terminând cu vârsta de 11 ani, perioadă de creștere în care intervențiile sunt foarte eficiente pentru dezvoltarea armonioasă ulterioară. Bineînțeles, intervalul nu este strict delimitat, necesitatea unui tratament ortodontic putând apărea și la vârste mult mai fragede, în practică întâlnindu-se cazuri unde intervenția specialistului s-a realizat chiar și de la 4 ani. Cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru copilul tău este să îl duci periodic la stomatolog pentru a monitoriza corect evoluția danturii sale
Aparatele dentare mobile sunt eficiente la adulți?
Adulții pot purta și ei aparate dentare mobile, dar eficiența acestora este mult diminuată la o vârstă la care procesul de creștere s-a încheiat. În funcție de planul de tratament stabilit de către medicul ortodont, purtarea unui aparat dentar mobil de către o persoană adultă este recomandată doar ca tratament secundar și ajutător tratamentului cu aparat dentar fix. Medicul specialist decide dacă situația o impune.
Aparatele dentare mobile sunt 100% personalizabile. Lasă-l pe cel mic să își aleagă culorile aparatului dentar!
Este dureroasă purtarea unui aparat dentar mobil?
Purtarea aparatului dentar nu este un proces dureros în sine, dar pacientul va avea o senzație de disconfort pe care o va resimți mai mult sau mai puțin în funcție de gradul de sensibilitate al acestuia. Există persoane care nu au nici o senzație și persoane care nu suportă aparatele și nu le pot purta niciodata, dar aceste cazuri sunt extrem de rare. Deoarece aparatul dentar mobil poate fi activat și de către pacient sau de către unul dintre parinți în cazul copiilor, apariția unor dureri puternice în urma activării acestuia poate fi semnul unei manipulari greșite și se impune o vizită la medic pentru a verifica corectitudinea activării.
Cât timp durează tratamentul cu aparat dentar mobil?
Nu există o regulă generală care sa indice perioada tratamentului și, implicit, a purtării unui aparat mobil. Cele mai multe cazuri necesită perioade de la 1 la 3 ani, dar totul depinde de foarte mulți factori cum ar fi modul de creștere și dezvoltare a dinților și maxilarelor, vârsta pacientului sau gravitatea cazului și doar medicul ortodont poate spune cu exactitate când nu mai este necesară purtarea aparatului.
Deși este un dispozitiv mobil care se poate scoate și apoi iar aplica cu ușurință de către purtator, este indicată înlăturarea acestuia doar în timpul meselor și pe durata periajului dentar. Înlăturarea aparatului pe perioade lungi pe parcursul zilei poate avea efecte negative asupra tratamentului mergând pana la a-l face ineficient deoarece rezultatele obținute pe timpul purtării aparatului sunt reversibile și pot disparea dacă acesta nu mai este purtat.
Când este indicat tratamentul cu un aparat dentar mobil?
Indicat este să te prezinți cu cel mic la un control stomatologic cât mai devreme posibil, pentru că medicul este cel mai avizat să constate eventualele problemele de dezvoltare a danturii și îți va spune cu siguranță cum va evolua situația și ce este de facut. Programează-te la o consultație de specialitate dacă observi urmatoarele:

Programează-te pentru un consult la medicul ortodont de specialitate. În cadrul consultației vei primi toate informațiile dorite și ți se va comunica costul total exact al tratamentului